1. Cenușăreasa și curățenia de primăvară

logo_marketonline_mic”Astăzi este ziua în care vă voi povesti cel mai mare secret al meu, o să vă vorbesc despre cum Magazinul MarketOnline.ro a reușit să îmi schimbe viața. Dar mai întâi trebuie să mă prezint: numele meu este Cenușăreasa sau cel puțin aceasta este porecla pe care mama mea vitregă mi-a pus-o, mi-am pierdut mama la vârsta de 4 ani într-un accident și tatăl la doi ani mai târziu, am rămas în grija mamei vitrege care a fost obligată să mă crească până la vârsta de 18 ani, altfel putea să își ia adio de la averea lăsată de tatăl meu.

O dată cu căsătoria dintre tatăl meu și viitoarea mea mamă am primit și două surori, Aurora și Melek, care deși păreau inocente ascundeau în ele foarte multă răutate. Spre deosebire de Cenușăreasa din povești eu nu locuiam într-un palat și nici nu eram obligată să port haine de slugă, cu toate acestea toată treaba din casă mie îmi revenea și dacă ceva nu era făcut corect eu urma să fiu aspru pedepsită.

La vârsta de 17 ani am reușit să intru la unul dintre cele mai bune licee din orașul meu, reușisem să îmi fac prieteni, cu toate acestea mama și cele două surori nu îmi dădeau deloc pace. Ziua în care s-a anunțat că urmează să se realizeze un Bal al Bobocilor am știut că trebuie să particip, însă nu puteam face asta fără permisiunea mamei vitrege, iar de aici începe povestea noastră:

  • Cenușăreasa: Dar, doamnă (Nu aveam voie să vorbesc cu alt cuvânt în afară de acesta) îmi doresc foarte mult să particip la această petrecere, promit că voi face tot ce vă doriți și nu se va observa că lipsesc.
  • Aurora: Minte mamă, nu o lăsa să meargă, face asta doar ca să se poată vedea cu fiul familiei Robinson, pentru că știe că noi urmează să ne căsătorim și vrea să se bage între noi.
  • Melek: HAHAHA i-auzi cică vă căsătoriți?!? Cum să faceți asta când el are ochi doar pentru mine?
  • Aurora: Cum ar putea să se uite el la tine?
  • Mama: Încetați amândouă! Este adevărat Cenușăreaso? Încerci să îi faci ochi dulci băiatului care se va însura cu una dintre fetele mele?
  • Cenușăreasa:… Doamnă, nu aceasta este dorința mea (deși băiatul este foarte frumos și inteligent se vede că nu are ce căuta lângă două scorpii ca acestea)…eu…eu
  • Mama: Am înțeles se vede din ochii tăi că ăsta îți este planul… Cum ai putut să te gândești măcar o secundă că cel mai bogat băiat din oraș ar alege o sărăntoacă de genul tău.
  • Cenușăreasa: Doamnă, nu v-am rugat niciodată nimic, se poate ca măcar de această dată să îmi împliniți ruga?
  • Mama: …Dacă îți dorești atât de mult…
  • Melek, Aurora: Ceeeeee??!!!??
  • Mama: Fetelor!… Dacă vrei să mergi la Bal va trebui să îndeplinești trei sarcini foarte simple. (făcându-le cu ochiul fetelor).
  • Cenușăreasa: Desigur… voi face orice ca să pot merge la bal(Știam că oricât de rea era mama vitregă nu își încălca niciodată cuvântul).
  • Mama: Prima ta sarcină este să cureți cele două saltele vechi și pernele pe care Sofia (pisica noastră) și Bobi (cățelul nostru) le-au umplut de fire de par.
  • Cenușăreasa: Dar acele lucruri sunt pline de păr este imposibil să le cureți!
  • Mama: Deci nu ești de acord cu task-urile mele?!?
  • Cenușăreasa: Ba da, voi face tot posibilul să le duc la împlinire (Trebuie să rezolv cumva această problemă).

M-am chinuit timp de o zi întreagă să scot firele de păr de pe saltele, dar cu toate acestea nu reușeam sub nicio formă să scap de firele de păr. Renunțasem la ideea de a merge la bal când mi-am amintit de un loc magic în care aproape toate dorințele deveneau realitate.

rohnsonAm început prin a căuta o metodă de a scăpa de firele de păr lăsate de animale prin casă și așa am reușit să descopăr Rohnson Aquatech R144, unul dintre cele mai utile aspiratoare care nu trebuie să lipsească din casa oricărei gospodine. Acest aspirator folosește o tehnologie inovatoare de filtrare prin apă și era fix ceea ce aveam nevoie pentru a scăpa de părul adunat de la cele două animale.

Imediat cum l-am găsit am și făcut comanda, mi-a ajuns chiar a doua zi,  firma fiind în același oraș cu mine și având produsul pe stoc, astfel a doua zi atât salteaua cât și pernele erau curățate, iar task-ul mamei vitrege a fost dus la bun sfârșit.

  • Cenușăreasa: Doamnă, am reușit să duc la împlinire prima sarcină.
  • Melek, Aurora: Nu se poate așa ceva?!? Este imposibil!! Își bate joc de noi.
  • Cenușăreasa: Puteți să vedeți și singure, saltelele și pernele care sunt aici.
  • Mama:.. Într-adevăr Cenușăreaso ai reușit să îndeplinești prima sarcină. Acum ca să poți merge la bal vreau ca până mâine seară tot praful din casă să dispară, dacă voi mai găsi un singur loc în care să existe praf poți să îți iei adio de la mersul la bal.
  • Cenușăreasa: Desigur, doamnă, voi face asta.

Cât mă bucur că am optat pentru acest aspirator, ceea ce mama vitregă nu știe este faptul că aspiratorul cumpărat poate să elimine praful din orice loc, el este cea mai bună achiziție dacă vă doriți o casă în care praful și părul de animale să nu mai fie o problemă. În doar 5 ore toată casa era curată, praful dispăruse din toate colțurile, iar aspiratorul se putea odihnii în sfârșit, ce noroc am scăpat de toate acestea înainte ca mama vitregă și surorile să se întoarcă de la cumpărături.

  • Aurora: Cred că am greșit casa… Aceasta nu este casa noastră…
  • Melek: Ce proastă ești sigur că aceasta este casa noastră, uite masa pe care ne păruiam de fiecare dată… dar totuși parcă lipsește ceva… ???
  • Cenușăreasa: Lipsește praful, dragele mele surori, pentru că în lipsa voastră am reușit să duc la bun sfârșit și cea de a două sarcină.
  • Mama: (După o oră în care a încercat să găsească măcar un pic de praf însă norocul nu i-a surâs) Într-adevăr și cea de a doua sarcină este terminată, acum urmează ultima: Vreau să îmi găsești o modalitate prin care curățenia aceasta să fie terminată în doar câteva ore și casa noastră să nu se mai teamă de praf sau de fire de păr.
  • Cenușăreasa: Doamnă, păi asta este cea mai simplă sarcină (În următoarele 5 minute le prezentam aspiratorul), această unealtă magică creată de Rohnson și comercializată de MarketOnline.ro este tot ce aveți nevoie pentru a scăpa de praf și de firele de păr, în plus ea se găsește pe site la reduceri aspiratoare vorbim însă de o reducere considerabilă. Tot ce aveți de făcut este să îl porniți și mai apoi să vă rezolvați toate problemele.

….

Începând din acea zi toate problemele mele au dispărut, mama vitregă a început să le învețe pe fete să folosească aspiratorul, iar treburile mele au început să fie mai puține. Acum toate treburile se făceau mai ușor și curățenia de primăvară era o joacă, ce n-aș da să fi descoperit acest aspirator mai devreme… Am mers la bal și am întâlnit un prinț chipeș, dar asta este o altă poveste…”

Acest Articol a fost Scris pentru Proba nr. 1 din SuperBlog Spring 2016.
2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Action Codes